Despre achiziții și limite

Bulina mică a învățat să meargă și de când ea a învățat să meargă eu învăț cum să am din ce în ce mai multă răbdare și e al naibii de greu pentru că nu sunt și nu am fost o fire răbdătoare. Am ales întotdeauna drumul scurt deși drumul cunoscut era poate mai sigur (în consecință de cele mai multe ori ajungeam să mă rătăcesc). Acum însă sunt într-unul din momentele alea în care alegerea nu îmi mai aparține și drumul este complet necunoscut. Pentru a face însă tranziția mai ușoară, mă folosesc de propriul sistem de navigație. Nu este GPS-ul tradițional, ci acela pe care îl are orice părinte ‘built-in’ și care îi spune ce e mai bun pentru copilul său. Și cum Doamne, Doamne le-a aranjat bine pe toate GPS-ul meu este configurat special pentru bulină. Prost este că mai rămâne fără baterie, dar atunci apare Prince Charming pe o plapumă albă și salvează situația.

 Ce fac când copilul se transformă într-un monstruleț, la fel de drag, însă tot monstruleț? Depinde de oră și de limita răbdării, dar în principiu o iau în brațe și încerc să o liniștesc. Ea îmi descoperă, îmi testează și îmi lărgește limitele în fiecare clipă. De cele mai multe ori nu vrea nimic, dar nimicul ăsta e atât de complex... Poate să însemne că vrea de fapt multe, dar nu știe cum să îmi spună. Poate să însemne că o doare, că e obosită, că e plictisită, că vrea în brațe și că în același timp nu vrea în brațe, ce să o mai lungim, ca în povestea lui Ispirescu “nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum“ în nici un fel și în toate felurile.

Încep prin a-i spune că e noapte pentru că luna și stelele ne privesc, înșiram apoi toate animalele cunoscute, câinele doarme, calul doarme, oaia doarme, vaca doarme, pisica sigur nu doarme, dar noi nu suntem pisici deși ne strigăm des prin casă cu apelativul ăsta (Să fie oare asta problema? Bulina mea se crede pisică!?!) , revenind - în genere toate dobitoacele dorm; marșez apoi pe latura sentimentală - mami și tati sunt obosiți, trec la partea practică - vecinii dorm și deși tati îi spunea adesea când era micuță că de-abia așteaptă să se facă ea mare să deranjeze vecinii cum o făceau și ei cu alte ocazii, tati glumea și nu putem face asta. Îi explic că nu este în regulă să exersăm mersul la 1 noaptea pentru că suntem obosite și sunt șanse mari că ea să cadă și mami să adoarmă pe hol, dar îi promit că o vom face mâine. O pun la sân, îi cânt și o mângâi în speranța că îmi va înțelege limitele. Nu o face, începe să plângă, mă împinge și îmi spune PA, PA! O las pe covor, dar mă așez lângă ea. Se ridică și exersează independent. Se enervează că nu are echilibru și țipă. O ajut, se enervează, o iau în brațe, mă mușcă, o mușc și eu în glumă. Râde și când aduc iar vorba de somn începe să țipe. O cert. Pune capul pe mine și oftează. Regret în clipă următoare, respir adânc și schimb tonul. Mă așez pe balansoar și o legăn. Începe să plângă. O pun iar la sân. Gângurește mulțumită. Se ridică și îmi arată piticii. Vrea din nou jos. Îmi cere apă. Mergem la bucătărie. Îi dau apă. Nu vrea și mă ceartă că i-am oferit. Mă împinge ca să o las jos. Mă ține doar de o mână. Vede pantofii lui taică-său și vrea neaprat să se încalțe cu ei. Calcă strâmb și alunecă. O cert exasperată. Mă gândesc că este trează de prea mult timp și că mâine eu am mult de lucru, este târziu sau foarte devreme depinde cum privești lucrurile, până și pisicile dorm la ora asta. Îi propun să mergem să ne mai uităm puțin pe geam înainte de somn. E încântată, cred că nu a înțeles partea cu somnul. După alte 5 minute ne întoarcem în cameră. Protestează. Îi cânt. Adoarme. Refuz să mă uit la ceas, mă gândesc doar că acum doarme liniștită. 30 de minute de somn până la următoarea trezire.

După numeroase treziri mi se termină bateria și simt nevoia să predau ștafeta, din fericire Prince Charming și-a făcut somnul de frumusețe și este mai mult decât bucuros să o preia. Pe fundal se aud pupături înfundate și plescăieli mulțumite. Dimineață (dimineață târziu), bulina zâmbește în somn, nu vrea să se trezească, e prea obosită, ea a muncit toată noaptea (îmi reconfirmă gândul că se crede pisică)! 

Merg să îi pregătesc masa și să răspund la mailurile urgente, pe hol mă împiedic de pantofii lui taică-său și zâmbesc pentru că nu e nimeni să mă certe.