Poveste de iubire purtată

Bulinei îi place la nebunie să fie purtată. Indiferent de anotimp, precipitații sau temperaturi, bulina a fost și este purtată. Asta ne-a apropiat și a făcut relația noastră mai specială. Am încercat și am iubit toate produsele de purtare care ne-au trecut prin mână, plecând de la wrap elastic la sling cu inele, sling fix, mei tai sau SSC (soft structured carrier). Ne-am bucurat de fiecare în parte și le-am găsit utilitatea în ipostaze diferite. Purtarea a venit natural. Am purtat-o în sarcină așa că de ce nu aș fi purtat-o și după naștere când era cel mai firesc lucru cu putință.

Wrapul elastic mi-a fost util din primele zile de viață ale bulinei.  Îmi cerea alinarea și cum aș fi putut să i-o ofer mai bine dacă nu prin garanția că îi sunt alături, la cerere, pentru orice ar avea nevoie. În miezul iernii ieșeam afară să ne bucurăm de aerul rece și de zăpadă. O țineam aproape, la piept, și ea dormea liniștită.

Treptat, a căpătat încredere în mine și în ea, a venit vara și am trecut la sling. Îi plăcea pentru că avea mai multă mobilitate, dar și pentru că era puțin răcoros așa că toată vara am bătut parcurile în lung, în lat și-n sling.

După ce bulina a stat bine în șezut am trecut la mei tai și la Luna. Amândouă mi-au plăcut. Luna mai mult pentru că datorită ei bulina și taică-său au petrecut momente dragi. În plus e turbo, de un portocaliu turbat, asortată cu mașinute cum îi plac lui taică-său și buline cum îmi plac mie. Se reglează ușor, bulina poate să fie atentă la lucrurile din jur, dar și să tragă un pui de somn fără să o deranjeze ceva din exterior. Îi oferă intimitate atunci când vrea și nouă ne-a făcut viața mai ușoară.  

              

Purtând-o, reușeam să o liniștesc atunci când avea colici, când trecea printr-un puseu de creștere, când o dureau dinții sau să mai fac una, alta prin casă. De multe ori nu rezista fără să adoarmă. Am descoperit că purtatul, conform conceptului continuum, pe lângă alăptare,  este cel mai bun remediu în caz de suferință,  iar bulina îmi confirma de fiecare dată că îi e bine, nu mai plângea, era prea ocupată să se agațe de mine și să îmi fie aproape sau să danseze la pieptul meu.

Acum are 11 kg și prefer în continuare să o scot afară purtată. Nu văd de ce aș cără pe scări 10 kg într-o mână și 11 într-alta doar pentru a mă deplasa până în parc unde Ana oricum nu stă în cărucior. Am cumpărat un cărucior înainte de nașterea ei. În concediu când era mai mică îl foloseam drept scaun de masă, am renunțat ulterior să îl mai cărăm după noi din lipsă de spațiu în portbagaj și pentru că era foarte greu. Am aflat cu ocazia aceasta că nu se cheamă „cărucior” doar pentru că îl folosești la cărat, ci și pentru că îl cari efectiv după tine, dar asta nu prea ți-o spune nimeni și chiar dacă ți-o spune tu oricum știi mai bine – asta până dai cu capul. Aș putea spune totuși că are utilitatea lui - trebuie să o fac ca să nu mă gândesc că a costat mult mai mult decât toate sistemele de purtare la un loc și că mă împiedic zilnic de el în hol, nu încape în dulap lângă Luna mea turbo și nici în geantă lângă slingul bombon. Da, îmi este util  - îl folosesc pentru plasele de cumpărături când fac piața și îl mai folosesc bunicii când plimbă bulina (asta dacă nu plouă sau dacă nu e zăpadă –cazuri în care devine inutil).

Pe final, mă întreb: ție ce ți-ar plăcea, să fii purtat sau cărat? Eu știu răspunsul meu. Sunt, vreau și iubesc să fiu purtată.